Descriere
Ai Tratat de drept procesual civil. Vol.1 Ed.2 – Ioan Les, Calina Jugastru pret super Online Acum
Tratat de drept procesual civil. Vol.1 Ed.2 – Ioan Les, Calina Jugastru
Noua editie a Tratatului realizeaza o investigatie ampla a institutiilor procedurale, cu un accent particular pe jurisprudenta relativ bogata care a intervenit la nivelul instantelor judecatoresti si al instantei de control constitutional. Iar din acest punct de vedere sunt relevante investigatiile realizate cu referire la noile orientari jurisprudentiale ale instantei supreme in privinta restrangerii competentei acesteia in materie de recurs. Unele interventii ale instantei constitutionale au implicat si ele modificari de substanta, cu deosebire in materia competentei si a reprezentarii conventionale a persoanelor fizice si juridice. Volumul I al Tratatului realizeaza o cercetare aprofundata si a celorlalte modificari normative realizate prin adoptarea Legii nr. 310/2018. Investigatia autorilor, majoritatea dintre ei teoreticieni si practicieni ai dreptului, nu a ignorat nici cele mai recente evolutii normative din alte tari si nici doctrina reprezentativa publicata pana la data aparitiei prezentului volum. Nadajduim ca modul de abordare si de analiza a institutiilor procedurale in cuprinsul acestui volum va reprezenta un reper important pentru practicienii dreptului si pentru absolventii facultatilor noastre de drept.
Modalități Plata si Livrare
Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugati în coș produsele. Costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)
Pentru comenzile efectuate prin servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.
Garanție Produse:
Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.
Produs al: libris.ro
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 4th octombrie 2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor postate pe acest site și nici oferirea completa a datelor de către comercianți. Drept urmare, din cauza naturii activităților acest site ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discrepanțe între datele postate pe acest site sau anunțurile siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Site-ul nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul acesta nu manipulează date personale de la vizitatori.
Soluționarea online a litigiilor
Din gama cu Tratat de drept procesual civil. Vol.1 Ed.2 – Ioan Les, Calina Jugastru