Marcel Raducanu – Talent fenomen si legenda

Membru corespondent al revistei Porto-Franco, revista de cultura editata de Societatea Scriitorilor Costache Negri, membra a Asociaților Revistelor, Publicațiilor și Editurilor. Apare sub egida Uniunii Srciitorilor din Romania, Filiala Iași Membru al Societații Scriitorilor Costache Negri In anul 2021, la Festivalul național de poezie Grigore Hagiu, Ediția a XXX-a Jubiliara 2021, Targu Bujor-Galați a obținut Premiul Cartea de Evocari și Amintiri a Anului 2021 pentru volumul Ganduri razlețe, Editura Fadrom București. Marcel Raducanu, unul dintre cei mai buni fotbaliști din țara, a avut o poveste de viața care merita spusa, scrisa intr-o carte. Acest volum cuprinde informații despre copilaria marelui fotbalist, despre cum a inceput sa joace fotbal și cum a ajuns pas cu pas sa devina un fotbalist renumit și apreciat. Insa viața lui nu a fost una ușoara. Tanar fiind, s-a simțit nevoit sa ramana intr-o țara straina, departe de soția, copilul și mama sa. Fotbalul a fost tot ceea ce avea in perioada aceea. Decizia lui de a ramane in Germania a dus, inevitabil, la probleme cu Securitatea, iar rudele lui, ramase in țara, s-au aflat mult timp sub supravegherea celor de la Securitate. Dupa cațiva ani se reunește in Germania cu familia lui, insa problemele sunt departe de a se fi incheiat. La scurt timp divorțeaza. Fotbalul ramane in continuare marea lui pasiune, iar cand nu mai poate juca, devine antrenor, și chiar și in prezent se ocupa cu asta. In povestea lui de viața, cu momente de glorie și cu intamplari mai puțin fericite, cititorul vede putere, curaj, pasiune pentru fotbal, ințelege ca nimeni nu are o viața perfecta, dar in ciuda dificultaților exista multe lucruri pentru care merita sa o iei de la capat, sa lupți, sa faci unele schimbari.

Descriere

Aici Marcel Raducanu – Talent fenomen si legenda pret super Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugati în coș produsele. Costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru livrările efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 si sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: bookzone.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 5th iunie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate garanta exactitatea completă a datelor afișate pe siteul acesta și nici oferirea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Prin urmare, datorită naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între datele afișate pe siteul acesta sau reclamele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale necesare pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul acesta nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul acesta nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Produse asemanatoare Marcel Raducanu – Talent fenomen si legenda

Informații suplimentare

Brand