Iarna lumii. Trilogia secolului/Ken Follett

Razboiul i-a facut luptatori. Iubirea i-a facut eroi. “Iarna lumii” continua in aceeasi maniera superlativa cu care ne-a obisnuit “Caderea uriasilor”. O puternica drama care inainteaza zgomotos si cu cea mai mare viteza. Este animata, captivanta si plina de detalii fascinante. Prin ochii personajelor principale, beneficiezi de un loc in fata la marele spectacol al celor mai memorabile evenimente ale istoriei. Al doilea roman al trilogiei continua din punctul in care ne-a lasat primul volum, urmarind destinele celor cinci familii – din America, Germania, Rusia, Marea Britanie si Tara Galilor – prin vremuri de intense transformari sociale, politice si economice, incepand cu ascensiunea celui de-al Treilea Reich si continuand cu Razboiul Civil Spaniol, drama celui de-al Doilea Razboi Mondial, experientele primelor bombe atomice apartinand Statelor Unite si Uniunii Sovietice si inceputul indelungatului Razboi Rece. In aceasta epopee fermecatoare, ciocnirea la nivel international a puterii militare cu convingerile personale va coplesi lumea, de la Cable Street din partea de est a Londrei pana la Pearl Harbor in Hawaii, din Spania la Stalingrad, din Dresda la Hiroshima.

SKU: 56e75d79-40dc-48cc-83bf-8302b7bde1de Categorii: , , Etichete: ,

Descriere

Online Iarna lumii. Trilogia secolului/Ken Follett aici

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Iarna lumii. Trilogia secolului/Ken Follett

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand