Getii lui Burebista si lumea lor

Cele șase veacuri de istorie înfățișate în această carte sunt, poate, epoca cea mai pasionantă și una dintre cele mai puțin cunoscute din trecutul strămoșilor noștri. Radu Oltean ne spune povestea lor așa cum nu a mai făcut-o nimeni, în cuvinte limpezi și cu sute de ilustrații detaliate și explicate pe larg: scene de luptă, de viață cotidiană sau de ritual, arme, podoabe, veșminte sau cetăți desenate și pictate cu măiestrie artistică și cu atenție la cele mai mici amănunte arheologice și istorice. De la legendele romantice până la caricaturile propagandei ceaușiste sau la fanteziile SF din ultimii ani, imaginea strămoșilor noștri din Antichitate a fost falsificată mereu și redusă la clișee convenabile. Precum un arheolog, Radu Oltean ne aduce în fața ochilor izvoarele antice și urmele pe care le-au lăsat oamenii de acum mai bine de două milenii, punându-le în legătură cu teoriile istoricilor din ultimele decenii, publicate în lucrări care nu au circulat decât în cercurile specialiștilor, dar și cu descoperirile cele mai recente, necunoscute chiar și pentru cei pasionați de trecut. O carte-unicat, un spectacol vizual și narativ, un adevărat documentar de reconstituire istorică. Alte carti scrise de Radu Oltean : Dacia. Razboaiele cu romanii Cetati, castele si alte fortificatii din Romania Volumul II – secolul al XVI-lea , Getii lui Burebista si lumea lor , Cetati, castele ai alte fortificatii din Romania. Volumul I – De la inceputuri pana catre anul 1540 . „Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.“ — Maria-Magdalena Ștefan, arheolog „Știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.“ — Cătălin Borangic, arheolog „O lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție.“ — Dragoș Măndescu, arheolog

Descriere

Aici Getii lui Burebista si lumea lor pret mic Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugati în coș produsele. Costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, termenele de livrare pot fi depășite în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum Black Friday, Sărbători de Crăciun etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: librex.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 29th mai 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor postate pe siteul acesta și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, din cauza naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile postate pe siteul acesta sau reclamele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale necesare pentru punera in vanzare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Acest site nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul acesta nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

La fel cu Getii lui Burebista si lumea lor

Informații suplimentare

Brand