Descriere
Aici De la o inimă la alta. Seria De la fereastra mea Vol.2 pret excelent Online Astazi
De la o inimă la alta. Seria De la fereastra mea Vol.2
UN ROMAN DE SINE STĂTĂTOR DIN UNIVERSUL DE LA FEREASTRA MEA! Claudia îi cunoaște pe înstăriții și chipeșii frați Hidalgo mai bine decât oricine: până la urmă, locuiește alături de ei încă din copilărie. Cândva era doar fiica menajerei, însă acum are grijă de toată gospodăria. La un moment dat, ea și fratele cel mare, Artemis, au fost acaparați de fiorul iubirii. Cu toate acestea, este de neconceput ca ei doi să poată fi împreună.Acum, Artemis s-a întors de la universitate și e în casă, la piscină, în gândurile ei, invadându-i intimitatea Claudiei și comportându‑se când cald, când rece cu aceasta. Curând, acolo unde odinioară a existat doar o prietenie timidă, flacăra pasiunii începe să ardă cu putere. Claudia însă trebuie să-și protejeze viitorul și inima, pe măsură ce lucrurile devin tot mai serioase cu bărbatul care urmează să preia afacerea familiei Hidalgo.Atunci când își dau seama că sunt făcuți unul pentru celălalt, Claudia și Artemis hotărăsc că nu vor lăsa nimic – nici obligațiile familiale, nici prejudecățile sociale, nici trecutul – să îi despartă. Combinația perfectă de iubire și dramă! Fanficable O poveste care te va obseda și te va face să vrei să o citești fără să iei pauză! Peakd De la o inimă la alta continuă povestea fraților Hidalgo, concentrându-se asupra relației dintre Artemis și Claudia. Un roman proaspat, ușor și captivant, cu o protagonistă încăpățânată, o familie care ar trebui să respecte o promisiune greu de ținut și o poveste de iubire în care gheața și focul cu siguranță nu sunt incompatibile. Atrapadas en letras Drame de familie, secrete, trădări, certuri, dar și dragoste și acțiune din belșug! Mati Cazalibro
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugati în coș produsele. Costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)
La comenzile realizate prin servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum 1 Iunie etc.
Garanție Produse:
Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.
Produs de la: bookzone.ro
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 10th iunie 2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul nostru nu poate oferii exactitatea totala a informațiilor afișate in siteul și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți. Drept urmare, din cauza naturii activităților siteul ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor nepotriviri între datele afișate pe siteul sau bannerele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru vanzare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru punera in vanzare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Site-ul nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.
Soluționarea online a litigiilor
Din aceeasi categorie cu De la o inimă la alta. Seria De la fereastra mea Vol.2