Ciocnirea + Sfantul

Ciocnirea Ea e singurul aer pe care corpul meu îl poate respira Când viaţa se năruie în jurul nostru, cât de dispuşi suntem să luptăm pentru singurul lucru fără de care nu putem trăi, adică dragostea noastră?Pentru mine, totul a început când Rylee s-a năpustit în acel blestemat de depozit. M-a făcut să simt. M-a întregit când tot ce am crezut că aş putea fi era incomplet. A devenit colacul de salvare de care nu ştiam că aveam nevoie. Da, merită să lupt pentru ea… însă cum poţi lupta pentru cineva pe care ştii că nu-l meriţi?Colton m-a vindecat şi m-a întregit, mi-a furat inima şi m-a făcut să îmi dau seama că dragostea noastră nu este nici previzibilă, nici perfectă, ci plină de cotituri. Şi asta este în regulă. Dar când lucruri din afară ne pun la încercare relaţia, până unde trebuie să merg ca să-i dovedesc că merită să lupt pentru el?Cel care a spus că iubirea este răbdătoare şi blândă nu ne-a întâlnit niciodată pe noi doi. Ştim că iubirea noastră merită toate şansele, că suntem meniţi unul altuia, dar când trecutul ne ameninţă viitorul, oare urmările ne vor întări sau ne vor despărţi drumurile?SfantulNu-l pot avea pe Elijah Iverson.Nu-l pot avea pentru că e cel mai bun prieten al fratelui meu mai mare. Nu-l pot avea pentru că i-am frânt inima acum cinci ani; pentru că acum este logodit cu altcineva – o persoană bună și de încredere care merită ochii lui pătrunzători, buzele lui catifelate, inteligența lui sexy.Nu-l pot avea pe Elijah pentru că L-am ales pe Dumnezeu în locul lui.Frații Bell, totuși… ei bine, noi nu avem chiar cel mai bun palmares în materie de jurăminte. Dar eu sunt hotărât să îmi iau rolul de călugăr în serios – să mă dedic unei vieți monastice și să-mi petrec restul anilor în castitate și rugăciune. Dar acum Elijah e aici. Este aici și mă însoțește în călătoria prin mănăstirile europene, iar între mărturisirile șoptite, sărutările furate și momentele în care sunt aplecat peste un altar antic, jurămintele mele se simt mai fragile pe zi ce trece.Și cu jurăminte sau nu, știu în inima mea că ar fi nevoie de mai mult de un călugăr bun pentru a-i rezista lui Elijah Iverson în acest moment. Ar fi nevoie de un sfânt.Și știm cu toții că eu NU sunt un sfânt

SKU: 68346 Categorie: Etichete: , , , ,

Descriere

Gasesti la noi Ciocnirea + Sfantul pret bun Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs de la: bookzone.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 29th mai 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nu poate garanta exactitatea totala a informațiilor afișate pe siteul acesta și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discordanță între datele afișate pe siteul acesta sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu contine rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Produse similare cu Ciocnirea + Sfantul

Informații suplimentare

Brand