Ceausescu si scriitorii. Analize politico-literare in timp real

„Cartea de față a reputatului politolog şi istoric Anneli Ute Gabanyi este un turnesol perfect, în timp real, al atmosferei totalitare ce a înconjurat şi a dominat societatea românească şi, odată cu ea, lumea scriitorilor înainte de 1989. Comunismul a fost nu doar un regim ilegitim şi criminal, astfel catalogat de statul român, dar a fost în principal un sistem feroce de control al vieții cotidiene şi al tuturor domeniilor de activitate socială şi profesională. De aceea, «coborârea în timp» pe care o fac textele lucrării de față are rolul de a reactualiza memoria noastră colectivă, iar pentru generațiile mai tinere de a le făuri o frescă fidelă a unui univers complet necunoscut, ce pare astăzi ireal. (…) În Ceauşescu şi scriitorii, Anneli Ute Gabanyi deconstruieşte practic, unul câte unul, mecanismele prin care structurile comuniste de putere constrângeau şi supravegheau scriitorii, modalitățile istorice, contextuale, în care generațiile de scriitori interferau şi, totodată, modificările de direcție şi de intensitate ale cenzurii oficiale sau ale «indicațiilor prețioase». Din analizele minuțioase ale doamnei Gabanyi constatăm că particularitățile devin importante, diferențele dintre deceniile comunismului nu pot fi deloc trecute cu vederea prin judecăți pripite şi generale.“ ALEXANDRU MURARU „Reeditarea acestui volum sub egida IICCMER are rolul de a ne re-pune în față o oglindă. Și aceasta deoarece, în măsura în care este o carte despre relația intelectualilor cu regimul totalitar al lui Ceaușescu, este și una despre societatea românească a acelor ani. Cred că, în condițiile în care, la mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, nostalgia total nejustificată după acesta este în creștere, e necesar ca fiecare nouă generație a României democratice să aibă acces la astfel de cărți. Fiind o frescă scrisă «la cald» în și despre acea epocă, volumul semnat de Anneli Ute Gabanyi are marele merit de a ne învăța că, și atunci când au existat acte mai puternice ori mai firave de opoziție, regimul comunist s-a putut totuși baza pe lașități și complicități.“ DANIEL ȘANDRU   „Constat cu regret şi uneori cu stupoare că după 1989 s‑a instalat în România o viziune anistorică a politicii culturale a acelor vremi, viziune care a dus la o înţelegere oarecum simplistă, nivelatoare, maniheistă a fenomenelor politice din perioada comunistă din România. Această viziune a dus la negarea sau la ignorarea pe nedrept a unor valori literare certe create în acei ani. Aş dori ca prin studiile mele să se afle care au fost îngrădirile cu care s‑au confruntat creatorii de artă în perioadele foarte diverse ale epocii comuniste în România, cum şi prin ce mijloace au rezistat scriitori adevăraţi dictatului politic, fie că refuzau să se conformeze preceptelor Partidului Comunist scriind literatură apolitică de înaltă calitate, fie că se angajau în lupta cu cenzura pentru a trata, în limi­tele posibilului, teme de actualitate socială şi politică.“ ANNELI UTE GABANYI   ANNELI UTE GABANYI (18 octombrie 1942, București) este jurnalist, cercetător politic, critic literar și filolog. A studiat filologie și științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și ulterior la Universitatea din Auvergne și Universitatea din California de Sud. A obținut un doctorat în filosofie de la Universitatea Helmut Schmidt, din Hamburg. A fost analist și șef al secției de cercetare pentru România la Radio Europa Liberă. Gabanyi a publicat o serie de cărți, studii şi articole științifice despre Republica Moldova și despre România sub comunism, Revoluția din 1989 și parcursul postdecembrist al țării, printre care amintim Cultul lui Ceaușescu, Revoluția din 1989. Învinși și învingători (coordonator alături de Alexandru Muraru, Andrei Muraru și Daniel Șandru) și Revoluția neterminată.

Descriere

Gasesti la noi Ceausescu si scriitorii. Analize politico-literare in timp real pret mic Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La comenzile efectuate cu servicii de curierat, termenele de predare pot fi modificate în funcție de încărcarea curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum 1 Iunie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs al: litera.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 22nd septembrie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nu poate oferii exactitatea totala a informațiilor postate in acest site și nici furnizarea în totalitate a datelor de către comercianți. Drept urmare, din cauza tipului activităților acest site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discordanță între informațiile postate pe acest site sau bannerele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul acesta nu are rubrica “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel siteul nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Asemanator cu Ceausescu si scriitorii. Analize politico-literare in timp real

Informații suplimentare

Brand